vineri, 7 octombrie 2011

Sunete dincolo de zgomot

          Îmi place mult să explorez, să vizitez locuri noi să urc până sus pe munți acolo unde gălăgia și furnicarul orașului dispare.
          Lăsând în urma pașilor mei o amprentă fină pe iarbă, urc încet și încrezător spre vârful Parângul Mic. Aerul curat, fructele ursului, liniștea ce mă înconjură și frumusețea Bujorului de Munte îmi umpleau sufletul și îmi dădeau puteri să ajung până sus. Ajunsă sus în vârf la 2014m eram deasupra tuturor. Acolo sus, unde se îmbină cerul cu pământul, întinsă pe iarba încă verde și în liniștea din jur părea că și timpul s-a oprit în loc. Nu mai era loc de gânduri sau oboseală, și ca un burete îmi umpleam sufletul cu sunetul greierilor, a vântului ce adia pe lângă urechi și ţipătul inconfundabil al Acvilei de munte ...
          Toate îmbinate perfect, ca într-un vals creat de natură și permis să ajungă la urechea și sufletul unui muritor mă făceau să nu mai plec de acolo. Doar amenințarea ceții care venea cu repeziciune desprinsă parcă dintr-un film, m-a rupt din acel colț de rai.
          Ajunsă acasă au fost greu de redat și împărtășit în cuvinte aceste trăiri celor dragi. Cu geamurile închise și cu nerăbdarea lor de a se bucura și ei de o clipă smulsă din paradis, am redat o înregistrare făcută pentru ei. Pe faţa lor se vedea bucurie şi parcă pentru câteva minute i-am făcut să se simtă din nou tineri.

         Cum a fost posibilil??? 

        Întâmplarea a făcut să vină în vizită nişte prieteni ca să îmi arate noua lor achiziţie :)... un laptop N55 de la ASUS. Recunosc că am fost surprinsă când din geanta laptopului au scos şi un subwoofer micuţ pe care l-au ataşat, pentru a ne bucura în întreaga dimensiune a sunetului Sonic Master, de volumul şi claritatea sunetului până şi la cele mai mici detalii. La un laptop de obicei se pune mai mult accent pe portabilitate şi un bun compromis între performanţe şi autonomie, precum şi un aspect deosebit.
        Mă bucur mult că Asus a reuşit să găsească compromisul perfect descris mai sus aducând un mare plus şi sunetului cu noua generaţie de laptopuri ASUS N55 şi N75 care promovează în acest mod dincolo de ce oferă concurenţa şi o nouă dimensiune a portabilităţii sunetului.


       Articol scris pentru concurs SuperBlog, etapa I - Puritatea sunetului

Niciun comentariu: